Un protest de amploare a avut loc vineri la București cu participarea a inclusiv polițiștilor din Botoșani.
În total, au fost peste 20.000 de polițiști din întreaga nemulțumire care au protestat împotriva ordonanței austerității.
De la Botoșani au participat toate sindicatele din poliție și penitenciar.
“La Guvern am fost primiți de șeful cancelariei prim-ministrului, de reprezentanții MAI și Ministerului Justiției. Prim-ministrul vrea ca problema plății orelor efectuate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale sa fie rezolvată prin Lege în Parlament la Ordonanța trenuleț. Sindicatele au arătat riscul ca aceasta varianta să nu se întâmple în Parlament și au propus ca Guvernul să emită o altă Ordonanță care să repare ceea ce a stricat Ordonanța trenuleț”, a transmis Răzvan Chilărașu, președinte Sindicatul Novo Legis.
Sindicalistul a transmis că protestele continuă, iar angajații refuză să muncească suplimentar.
Jandarmii botoșănenii au plantat arbori pe două hectare de teren
Gabriela Erdic
Mar 26, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
Un scandalagiu s-a ascuns sub canapea de mascații care au venit să îl ridice de acasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
Cinste lor! Ei sunt elevii calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare – LISTA
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
Anunț important pentru șoferi: Probleme cu emiterea rovinietei
Redacția Botoșăneanul
Mar 26, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile