Andrei Berilă: criminalul notoriu al anilor ’30 care a comis șase crime într-o singură noapte
Celebritatea și caracterizarea lui Berilă
În perioada interbelică, Andrei Berilă a devenit unul dintre cei mai cunoscuți criminali din România, fiind supranumit „monstrul” sau „bestia” de presa vremii. Berilă a fost condamnat pentru șapte crime și o tentativă de omor, mărturisindu-și fără remușcare faptele prin fraza: „Niciuna din victime nu mi-a fost duşman”. Jurnaliștii l-au descris ca pe un bărbat înalt, uscățiv, cu o față roșcată și o fizionomie „lombroziană”, iar în timpul unui proces la București, el a împărțit autografe celor prezenți.
Primele infracțiuni și viața înaintea crimelor
Născut în 1909 în satul Bărăștii de Cepturi, județul Olt, Berilă a rămas orfan de tată în timpul Primului Război Mondial. Ajuns în București, a început ca negustor ambulant de păsări, ulterior lucrând ca slugă și ajungând dependent de băutură. Arestarile pentru furturi au început de la vârsta de 17 ani. După stagiul militar la Regimentul 2 Artilerie de Gardă din București, Berilă s-a întors la viața infracțională, culminând cu prima tâlhărie în 1936.
Criminalitatea majoră și atacul de la brutăria Mandanis
În octombrie 1936, la Galați, Berilă, angajat ca panacotar la brutăria lui Mihail Mandanis, și-a planificat și executat un „înșesit asasinat” comițând șase crime într-o singură noapte. Printre victime s-au numărat angajați și familia patronului. Pentru a-și ascunde urmele, a ars hainele și s-a îmbrăcat cu hainele acestora. După crimă, a reușit să fugă spre gară, dar nu a avut bani suficienți să ajungă la București.
Prinderea și controversa asupra complicităților
După ce a fost prins în Brăila încercând să vândă un ceas de aur furat, Berilă a fost recunoscut și legat de crimele de la Galați. Ziarele au susținut că vitrinele orașului erau pline cu fotografiile sale și ale victimelor. Deși s-a speculat că ar fi avut complici, fiind menționat numele lui Ilie Murgulescu – un evadat însoțitor – procurorii și judecătorul de instrucție au exclus această ipoteză, iar Berilă a afirmat că a acționat singur.
Înlocuind numele său real cu unul fals și trecând prin mai multe orașe, Berilă și-a lăsat o amprentă notorie în istoria criminalității românești, devenind subiect de discurs popular și studii lexicografice privind expresiile legate de „a trage ca Berilă” sau „a sta ca Berilă”.
Bibliografie:
- Colecția ziarelor „Timpul”, „Universul”, „Adevărul”, „România”, „Credința” (1936–1947), Arcanum Newspapers
- Revista „Limba română”, nr. 1/1982, Editura Academiei Republicii Socialiste România
- Rodica Zafiu, „Cît Berilă”, România literară, 21 noiembrie 2008
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- „www.libertatea.ro”
