Curtea de Apel Bucureşti a anulat condamnarea unui fost general STS în dosar de trafic de influenţă şi spălare a banilor
Decizia Curţii de Apel Bucureşti
Curtea de Apel Bucureşti a admis joi apelul declarat de generalul în rezervă Florin Mihalache, fost adjunct al directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) între 2001 și 2005, şi a anulat condamnarea primită în decembrie 2023. Instanţa de fond, Tribunalul Bucureşti, îl condamnase pe Mihalache la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru infracţiunile de trafic de influenţă, spălare a banilor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Curtea a decis achitarea fostului general, motivând că nu există probe care să ateste săvârşirea faptelor.
Decizia instanţei de apel este definitivă și cuprinde exact formularea:
„Admite apelul declarat de inculpatul M.F. … achită pe inculpatul M.F. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, spălarea banilor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunile.”
Faptele reţinute în rechizitoriu
În mai 2022, DNA l-a trimis în judecată pe Florin Mihalache, acuzaţiile vizând o sumă de 75.000 de euro pretinsă de la administratorul unei firme. Procurorii susţineau că generalul ar fi cerut aceşti bani pentru a-şi exercita influenţa asupra unui alt om de afaceri, implicat în litigii comerciale cu firma martorului, pentru a facilita stingerea acestora.
În perioada august 2021 – ianuarie 2022, Mihalache ar fi pretins iniţial un autoturism de lux, iar ulterior contravaloarea acestuia, 75.000 de euro, drept „servicii” pentru intervenţii care ar fi avut ca scop închiderea litigiilor între societăţile respective, valoarea totală a datoriei fiind estimată la 1.500.000 de euro.
Contractul fictiv şi constatarea infracţiunii flagrante
Potrivit procurorilor, pentru a disimula provenienţa banilor, la 6 ianuarie 2022 ar fi fost încheiat un contract fictiv de împrumut între general şi martor, iar în data de 12 ianuarie, inculpatul ar fi primit suma pretinsă, moment în care s-a constatat infracţiunea flagranta.
Decizia Curţii de Apel pune capăt procedurii judiciare în acest dosar, în absenţa unor probe suficiente pentru condamnarea fostului general.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- „www.digi24.ro”


