Noi reguli privind închiderea balcoanelor: ministrul Dezvoltării clarifică procedura
Clarificări de la Ministerul Dezvoltării
Ministrul Alexandru Stoica a anunțat emiterea unui ordin de ministru pentru a clarifica aplicarea noilor prevederi legale privind lucrările de închidere a balcoanelor, valabile pentru cele realizate după intrarea în vigoare a legii. Scopul ordinului este eliminarea neclarităților atât pentru cetățeni, cât și pentru administrațiile locale.
„Oamenii trebuie să-și vadă de treabă. Nu o să-i hărțuiască nimeni”
Ministrul a explicat că ordinul a apărut ca urmare a necesității de precizări clare. „Sâmbătă, când am anunțat public că voi remedia aceste lucruri, aseară a trebuit să emit un ordin ca să clarificăm, să venim cu niște precizări foarte clare pe lege. Bine că legea ne oferă oportunitatea să putem să venim cu acest ordin de ministru, să putem să dăm instrucțiunile foarte clare și către primării și către oameni, cum se aplică”, a spus Alexandru Stoica.
Acesta a subliniat diferența dintre balcoanele închise anterior și cele ce urmează a fi realizate: „Și mai ales în privința acestor balcoane. După cum știți, ele nu se aplică. Vorbim de pentru cei care și-au închis balcoanele mai vechi, de 5, 10, 15 ani, nu au nicio legătură.”
De asemenea, ministrul a transmis un mesaj adresat proprietarilor: „Oamenii trebuie să-și vadă de treabă. Nu o să-i hărțuiască nimeni în privința asta. Nici o primărie, absolut nimeni.”
Procedura pentru închiderea balcoanelor după intrarea în vigoare a legii
Pentru lucrările viitoare, se va aplica o procedură simplificată bazată pe notificarea primăriei și depunerea documentației necesare. Autorizația de construire nu este obligatorie în aceste condiții.
„Vorbim de acum încolo. De acum încolo, cine vrea să-și închidă un balcon, se duce cu notificarea la primărie, nici nu-i trebuie autorizație, primăriile instințează ce documente trebuie să aducă proiectantul de la arhitect și automat intră în legalitate. Dar asta vorbim de la intrarea legii în vigoare de acum încolo”, a explicat ministrul.
În plus, Alexandru Stoica a menționat că închiderea balcoanelor are adesea ca scop protejarea locuințelor împotriva condițiilor meteorologice și îmbunătățirea eficienței energetice: „Da, unde au închis oamenii cu un balcon, cu un geam, termopanul unde ei să se ferească de frig, și de intemperii, să nu intre zăpada, să nu bată ploaia pe acel balcon, normal. Și bineînțeles și pentru partea de eficiență energetică.”
Verificări în teren
Vineri, ministrul a făcut o vizită în București pentru a discuta despre aplicarea reglementărilor și pentru a verifica înțelegerea lor de către cetățeni. „Pot să spun că mă bucur că oamenii au înțeles mesajul că nu trebuie să facă absolut nimic. Chiar astăzi am mers în teren și am verificat câteva apartamente din București și oamenii chiar au înțeles mesajul. În sfârșit avem liniște și nu se întâmplă absolut nimic”, a afirmat Stoica.
În încheiere, ministrul a reiterat că persoanele care au închis balcoanele în urmă cu mai mulți ani nu trebuie să ia nicio măsură în baza noilor clarificări.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- „www.mediafax.ro”


