Criza apei pe Dunăre relevă o problemă majoră de gestionare a resurselor de apă în Europa
Impactul crizei Dunării asupra resurselor de apă
Juliette Lassman, expertă în gestionarea apei la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), atrage atenția asupra unei crize mult mai ample decât cea evidențiată de seceta pe Dunăre în 2026. Aceasta subliniază că problemele nu se limitează la apa potabilă de la robinet, ci afectează întregul flux al folosirii apei în sectoare critice. „Sectorul energetic, centralele nucleare, producția de hidrogen, centrele de date au fost dezvoltate pornind de la ideea că apa va fi întotdeauna disponibilă”, afirmă expertul OECD.
În anul 2026, nivelurile apei în bazinul Dunării au atins minime istorice în mai multe țări, determinând oprirea temporară și controlată a centralei nucleare Cernavodă din România, care „reprezintă aproximativ o cincime din producția de electricitate” a țării. Situația afectează și Ungaria, unde reactoarele centralei nucleare de la Paks au fost oprite, acestea asigurând circa jumătate din producția națională de energie electrică.
Efectele asupra transporturilor și economiei regionale
În zona austriacă a Dunării, criza a avut un impact sever asupra transporturilor fluviale, cu o scădere de 94% a volumului de mărfuri comparativ cu nivelurile obișnuite. Lassman subliniază că astfel de perturbări provoacă efecte în lanț asupra securității energetice, comerțului și securității alimentare, având în vedere rolul Dunării ca principală arteră de transport pentru bunuri esențiale.
Provocările gestionării apei în contextul schimbărilor climatice
Experta menționează că fenomenele de secetă prelungite și severe, precum cele din 2026, au fost anticipate să apară abia peste 20-30 de ani, dar „nu ne așteptam la ceva de o asemenea amploare”. Guvernele europene au început să își adapteze strategiile climatice, însă „nu erau suficient de pregătite pentru un dezastru de o asemenea amploare”.
În Ungaria, infrastructura construită pentru combaterea inundațiilor agravează acum deficitul de apă, deoarece sistemele au fost concepute pentru evacuarea rapidă a apei și nu pentru stocarea ei. În plus, există un decalaj între evoluția riscurilor climatice și capacitatea instituțiilor de a le gestiona eficient.
Recomandări pentru România și alte state din bazinul Dunării
Lassman observă că România, la fel ca Ungaria, este mai obișnuită să gestioneze surplusuri de apă decât deficitul acesteia. Totodată, acordurile bilaterale de cooperare pentru gestionarea apelor datând din deceniile trecute nu includ suficiente mecanisme pentru a face față deficitului.
Un punct esențial al recomandărilor OECD este ajustarea taxelor pentru extragerea apei în funcție de disponibilitatea reală a resursei, exemplul statului Ceara din Brazilia fiind menționat ca model avansat. Totodată, se recomandă eliminarea scutirilor de taxe în perioadele cu deficit de apă.
Criza apei ca resursă și implicit impactul asupra societății
Juliette Lassman evidențiază faptul că actualele sisteme de guvernanță a apei au fost concepute pentru o realitate climatică care nu mai există. Criza apei nu se limitează doar la apa potabilă, ci este o problemă de gestionare a resurselor de apă la nivel larg, cu implicații în agricultură, industrie și energie.
În concluzie, disponibilitatea apei devine tot mai restrânsă, iar deciziile privind alocarea acesteia între nevoi precum agricultură, industrie și consum uman devin tot mai dificile, necesitând adaptări semnificative în politicile și practicile actuale.
Aceste aspecte subliniază provocările cu care se confruntă România și alte state europene în gestionarea unei resurse vitale într-un context climatic aflat în schimbare rapidă.


