
Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a sărbătorit la Washington premiera noului său documentar, alături de președintele Trump și de membrii de rang înalt din administrație. Sume uriașe au fost investite: 40 de milioane de dolari filmul, plus încă 35 de milioane promovarea, iar Melania a devenit una dintre cele mai bine plătite persoane din showbiz, informează Digi24.
Dar pare că lumea nu prea se înghesuie în sălile de cinema, iar documentarul și publicitatea care le însoțește sunt ridiculizate pe rețelele sociale pentru vânzările slabe.
„Viața mea e incredibil de ocupată. Vreau să le arăt oamenilor cum este să treci de la a fi un simplu cetățean la a fi din nou Prima Doamnă”, a declarat Melania Trump.
Documentarul a avut premiera la Centrul Kennedy, loc cultural emblematic din Washington, redenumit recent Centrul Trump-Kennedy. Sosit de mână cu prima doamnă, președintele a lăudat filmul.
„Este un film cu adevărat important, prezintă viața la Casa Albă”, a spus președintele la premieră. Întrebat dacă va fi văzut în ipostaze mai puțin obișnuite, el a replicat: „Veți vedea asta. Nu știu dacă e ceva de care să fiu încântat”.
Citește și
La vizionare au fost invitați mai mulți membri ai cabinetului și alți înalți oficiali ai administrației.
Filmul prezintă revenirea Melaniei Trump în viața publică. Urmărește ultimele 20 de zile premergătoare învestirii soțului ei pentru al 2-lea mandat. Este un proiect finanțat cu 40 de milioane de dolari de către Amazon, investiție de un nivel rar pentru acest tip de film, peste 70% din această sumă fiind acordată primei doamne.
Dar cu toate milioanele investite în promovare, pare să se îndrepte spre un rezultat dezastruos la box office. Până în ajunul premierei, La Palm Beach, Florida, orașul soților Trump, se vânduseră doar 13% din bilete. La nivel internațional, vânzările stau de asemenea prost, iar în Africa de Sud lansarea peliculei a fost anulată din cauza tensiunilor cu Statele Unite.
Editor : Sebastian Eduard

