ACCIDENT: Botoșănean adus cu SMURD-ul la spital – Poliția, la fața locului - FOTOGALERIE

Astăzi, 6 mai 2019,  în jurul orei 11:00, un botoșănean a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Mavromati din Botoșani cu o ambulanță SMURD, după ce a suferit un accident.

 

La ușa unității medicale era așteptat de un echipaj de la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

 

Din câte se pare, botoșăneanul din comuna Călărași, județul Botoșani a suferit un accident în timp ce se deplasa cu bicicleta.

 

”Este vorba despre un bărbat de 73 de ani care în urmă cu două zile a căzut de pe bicicletă în timp ce se afla pe drumul județean din localitatea Călărași, iar astăzi, întrucât acuza dureri, a solicitat intervenția cadrelor medicale,”

 

Maria Carp – purtător de cuvânt IPJ

 

Polițiștii vor continua cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă  și pentru a stabili cauza producerii accidentului. La acest moment, oamenii legii nu confirmă sau infirmă dacă botoșăneanul a căzut pur și simplu de pe bicicleta proprie sau a fost lovit de o mașină. 

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare