Accident grav pe trecerea de pietoni, câinele a părăsit locul faptei: ”L-a nenorocit! Pus în lesă pe viață” - VIDEO

Un tânăr a fost lovit de un câine chiar pe trecerea de pietoni, iar imaginile surprinse de o cameră de supraveghere au fost făcute publice pe o pagină de socializare.

 

Potrivit datei consemnate pe înregistrare, incidentul a avut loc în ziua de 6 iunie 2021, imaginile fiind postate pe pagina de Facebook Atenție Poliția Botoșani, cu mențiunea: Accident surprins de camerele de supraveghere.

 

Cei care administrează pagina de Facebook nu au precizat unde a avut loc accidentul, însă imaginile au devenit virale pe internet, fiind preluate de site-urile și televiziunile naționale. 

 

Potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, un tânăr care încearcă să treacă strada este pus la pământ de un câine care alerga după o mașină.

 

Impactul a fost unul puternic, bărbatul s-a lovit la cap și la spate după ce a căzut pe asfalt. Tânărul a rămas întins pe șosea câteva momente.

 

Imaginile postate au mii de vizualizări și zeci de comentarii, internauții întrecându-se în a-și spune părerea:

 

”Pietonul nu s-a asigurat și a fost luat în plin de un maidanez scăpat din lesă!”

”Da, sincer, ăsta e cel mai grav accident de până acum. Să i se ia permisul”

”Vă dați seama ce se putea întâmpla dacă câinele pierdea controlul și intra pe contrasens!?”

”Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că patrupedul a părăsit locului accidentului, dar după vizionarea imaginilor de pe camerele de supraveghere, colegii l-au identificat. Aceștia au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului".

”L-a nenorocit! Pus în lesă pe viață”

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store

 

 

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare