Ambulanță cu copil intubat lovită în intersecție, șoferul ar avea probleme cu auzul - FOTOGALERIE

Dublu necaz peuntru un copil bolnav. În drum spre spital ambulanța în care se afla a fost lovită de o altă mașină. S-a întâmplat luni dimineață la intersecția dintre Calea Națională și strada Octav Onicescu.

 

Din câte se pare, ambulanța avea girofarul și semnalele sonore în funcțiune, însă din motive încă neelucidate, s-a izbit într-o Dacia 1310, condusă de un șofer care cel mai probabil a forțat culoarea portocalie a semaforului. Martorii oculari povestesc că șoferul Daciei, care se îndrepta dinspre Împărat Traian, înspre Bulevard, ar fi purtat aparat auditiv, motiv pentru care este posibil să nu fi auzit ambulanța venind.

La fața locului a ajuns un alt echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) pentru a o transporta pe fetița de 15 ani, pacienta din ambulanța lovită, care se afla în stop-cardiorespirator, către Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Mavromati, acolo unde era destinația finală. Mașina sanitară a fost lovită în partea din față, în timp ce Dacia s-a ales cu partea laterală din stânga serios avariată. Accidentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale.

(C.B.)

[[galerie-foto]]

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:43116:Mașina Tex-ului izbită de-un tânăr de 19 ani, șoferul cu comanda a ajuns la spital: GALERIE FOTO ]]

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare