Anunț CNAIR: Traficul vehiculelor prin punctele de trecere a frontierei poate fi îngreunat

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis un comunicat de presă referitor la faptul că traficul vehiculelor prin punctele de trecere a frontierei poate fi îngreunat în perioada următoare.

 

CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale că miercuri, 24 iulie 2024, în intervalul orar 00:00 - 2:00, în urma unor lucrări de update ale echipamentelor de comunicații din centrul de date, emiterea rovinietelor și a peajelor prin SIEGMCR poate fi îngreunată/ întreruptă.

 

În aceste condiții, traficul vehiculelor prin punctele de trecere a frontierei în acest interval de timp poate fi îngreunat. 

 

Rovinieta poate fi achiziționată în avans, cu până la 30 de zile înainte de data de început a valabilității, iar peajul poate fi achitat până cel târziu la ora 24: 00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea.

 

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzipot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pe https://www.cnadnr.ro/

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

COD GALBEN de inundaţii emis de hidrologi pe râul Jijia

Redacția Botoșăneanul

May 25, 2025

Sărbătoare la Toastmasters: Gala 500

Redacția Botoșăneanul

May 25, 2025

COD GALBEN de ploi prelungit pentru judeţul Botoşani

Redacția Botoșăneanul

May 25, 2025

Paste widget container code to the webpage This code is unique for every widget. It can be added in multiple places on page where you want your widgets to appear.
AMP code