ATENŢIE, șoferi: Un nou radar folosit de poliţiştii botoşăneni pentru vitezomani!

Polițiștii botoşăneni folosesc, începând de duminică, un pistol radar de ultimă generație pentru a prinde șoferii vitezomani.

 

Noul radar cu laser de tip LTI 20-20 TruCAM, este unul dintre cele mai performante aparate de măsurare disponibile în acest moment pe piață. Acesta a fost achiziționat în baza unui program al Poliţiei Române şi  va fi folosit de polițiștii botoşăneni pentru a depista vitezomanii de pe şosele din municipiu şi judeţ.

 

Noul radar a fost pus deja în funcţiune, poliţiştii botoşăneni acţionând cu el duminică în mai multe zone din oraş dar şi pe câteva drumuri judeţene. Echipamentul stochează pe cardul de memorie înregistrări video și fotografii HD detaliate, referitoare la marca autovehiculului, numărul de înmatriculare, coordonatele GPS și chiar trăsăturile faciale ale conducătorului auto.

 

Aparatul depistează viteza în mai puțin de jumătate de secundă. Unda laser fiind nedivergentă, dă posibilitatea operatorului să țintească exact acel vehicul a cărui viteză se dorește a fi determinată, eliminând ambiguitățile ce pot apărea din faptul că în fotografie apar mai multe vehicule. Radarul poate depista viteze de până la 320 km/h, în condiţii de temperatură de cel mult 50 grade Celsius.

 
download from google play download from apple store

 


 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare