
Autostrada A8 Tg Neamt – Tg Frumos / Sursă: CNIR
Primul tronson al Autostrăzii ,,Unirii” A8 Târgu Neamț-Iași-Ungheni a fost atribuit unei asocieri de constructori pe aproape 1 miliard de euro. Tronsonul de la Tg. Neamț (Moțca) la Tg. Frumos are o lungime de 27 kilometri.
Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit, joi, Asocierii Danlin XXL (Lider)-Groma Hold Ltd-Intertranscom Impex-Evropeiski Patishta contractul pentru construirea primului tronson al Autostrăzii A8 Târgu Neamț (Moțca)-Iași-Ungheni.
Asocierea de constructori din România și Bulgaria a fost declarată câștigătoare cu o ofertă de 4,76 miliarde lei (circa 950 milioane euro), iar contractul de proiectare și execuție poate fi semnat dacă în termen de 10 zile nu se depun contestații.
Durata totală de realizare a acestui tronson este de 46 de luni din care 10 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție lucrări. Cu alte cuvinte, în funcție de începerea lucrărilor, tronsonul ar putea fi gata în 2029-2030.

Un element aparte: constructorii vor prioritiza segmentul care intersectează A7
„Constructorul acestui prin tronson al Autostrăzii Moțca-Iași-Ungheni și-a asumat, conform documentației din licitație, să prioritizeze execuția unui segment cu o lungime de 5,5 kilometri pentru a asigura legătura între Moțca, DN 2/secțiunea III a Autostrăzii Unirii-A8, lotul Leghin-Târgu Neamț și Autostrada Moldovei A7, secțiunea Bacău-Pașcani. Acest segment trebuie realizat, cu prioritate, în termen de 12 luni pentru sincronizarea proiectelor.“ a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) -Târgu Frumos din județul Iași are o lungime de 27 de kilometri și prezintă următoarele elemente tehnice aparte:
- 36 de poduri și pasaje cu o lungime totală de 8,5 kilometri (pasajul de la km. 27 de 1100 metri)
- 4 tuneluri cu o lungime totală de 1,7 kilometri
- 3 noduri rutiere (nod Moțca DN 24, Nod Pașcani DJ 208 și nod Târgu Frumos DN 28 B)
Tronsonul Moțca – Leghin este în prezent construit de către UMB. Și tot același constructor execută tronsonul din A7 și nodul rutier dintre cele două autostrăzi acolo unde se vor intersecta în zona Pașcani. Tronsonul din A7 are termen de finalizare estimat pentru anul viitor.

