Elisabeta a României: între regalitate și sensibilitate artistică la 110 ani de la dispariție
Viața și originea Elisabetei a României
Elisabeta Pauline Ottilie Luise s-a născut la 29 decembrie 1843, în castelul Monrepos din Neuwied, Germania. Provenea din familia princiară de Wied, cu o cultură profundă în artă și știință, departe de ambițiile politice. Tatăl său, Hermann de Wied, general-maior și membru al Dietei Prusiei, avea preocupări neobișnuite pentru vremurile respective, precum magnetismul și hipnoza, iar mama sa, principesa Maria de Nassau, aducea o voință morală puternică.
Copilăria Elisabetei a fost marcată de pierderi timpurii, cum ar fi moartea fratelui său Otto la 12 ani, precum și de boli recurente în familie. Aceste experiențe au stimulat în ea o reflexie profundă și o sensibilitate aparte, canalizate ulterior în artă și literatură. Educația sa riguroasă cuprindea istorie, filozofie, științe naturale, politețe și arte, stăpânind limbi precum germana, franceza, engleza, latina, greaca și, mai târziu, româna.
Rolul său în România și implicarea culturală
În 1869, la inițiativa politicii matrimoniale europene, principele Carol I al României a ales-o pe Elisabeta drept soție. Deși căsătoria a fost o alianță strategică, aceasta a stat la baza unei influențe culturale importante în România. La 26 de ani, Elisabeta a părăsit Germania și, începând cu 1881, odată cu proclamarea regatului, a devenit prima regină a României.
În viața sa publică, regina a fost implicată activ în sprijinirea celor vulnerabili, în special în timpul Războiului de Independență, când a fost supranumită „mama răniților”. A fondat și patronat numeroase instituții caritabile, printre care Societatea Regina Elisabeta și Azilul Orbilor din București (înființat în 1909), care oferea nu doar îngrijire, ci și educație pentru persoanele cu deficiențe de vedere.
Elisabeta a devenit și o figură centrală în promovarea artelor și a culturii naționale, susținând artiști precum George Enescu, Nicolae Grigorescu sau Vasile Alecsandri. Sub pseudonimul Carmen Sylva, a publicat poezie, basme și jurnale, fiind apreciată atât în România, cât și în capitalele europene.
Contribuția culturală și moștenirea
Pe lângă activitatea caritabilă și susținerea artelor, regina a fost o veritabilă ambasadoare a culturii românești în Europa, promovând tradițiile și meșteșugurile locale. De asemenea, a adoptat mijloace pragmatice de susținere financiară a Casei Regale, cum ar fi publicarea de reclame în presa europeană.
După moartea lui Carol I în 1914, Elisabeta s-a retras la Curtea de Argeș, unde și-a încheiat viața în 1916. În pofida unei existențe personale marcate de suferință, rămâne un simbol al legăturii dintre tradiția politică și dimensiunea spirituală a României, fiind recunoscută mai ales pentru capacitatea de a transforma fragilitatea personală în energie culturală și solidaritate publică.
Bibliotecar: Luciana Macovei
**Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui
Bibliografie:**
- Ion, Narcis Dorin (coord.), Regina Elisabeta a României: un secol de eternitate, Muzeul Național Peleș, 2019
- Bengescu, George, Carmen Silva: Viața Reginei Elisabeta, Porțile Orientului, 1995
- Badea-Păun, Gabriel, Carmen Sylva: 1843-1916: uimitoarea regină Elisabeta a României, Humanitas, 2012
- Boerescu, Dan-Silviu, Carmen Sylva: o artistă pe tron, un monument de sensibilitate, Integral, 2017
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- „www.monitoruldevaslui.ro”
