Bibliotecă vie la Uvertura Mall: Cărțile sunt persoane, iar citirea lor presupune dialogul cititorului cu acestea

Penitenciarul Botoșani organizează în data de 26 iunie 2015,  la etajul trei din incinta Uvertura Mall, începând cu ora 12.00, proiectul „Biblioteca Vie”, manifestare desfăşurată la nivel naţional de către toate penitenciarele, la iniţiativa Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

 

Scopul acestei manifestări vizează combaterea stereotipurilor şi prejudecăţilor despre mediul de detenţie, personalul de penitenciar şi persoanele aflate în detenţie,  precum şi stimularea comunicării şi diminuarea distanţei sociale dintre sistemul penitenciar şi comunitate, prin implicarea personalului şi a persoanelor custodiate în activităţi legate de viaţa socială a comunităţii, în spaţii neconvenţionale.

Biblioteca vie este asemenea unei biblioteci obișnuite, din care cititorii interesați împrumută cărți pentru o perioadă limitată de timp, le citesc și le returnează bibliotecarului, pentru a fi răsfoite de următorii cititori interesați. Sunt două diferențe majore însă: cărțile sunt persoane, iar citirea lor presupune dialogul cititorului cu acestea.
„Biblioteca Vie” oferă prin cărţile sale, poveşti de viaţă interesante care aşteaptă să fie  cunoscute şi retransmise, astfel încât Penitenciarul Botoșanite invită  să afli informaţii despre mediul penitenciar, despre oamenii care lucrează acolo şi despre persoanele condamnate, te invită să împrumuţi o „carte”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției. 

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:40945:Vrei să lucrezi în Penitenciar? IATĂ ce trebuie să știi ]]

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare