Botoșănean amendat la ştrand: obscenităţi şi-un... cuţit

Jandarmii arădeni au depistat un individ care a provocat scandal pe un ștrand din Arad. La controlul efectuat, jandarmii au descoperit că un tânăr din Botoșani era înarmat cu un cuțit de 26 cm lungime, scriu reporterii de la Ziua de Vest.

 

Acum câteva zile, a fost depistat în zona unui ştrand din municipiul Arad un bărbat care, aflat vizibil sub influenţa băuturilor alcoolice, a săvârşit fapte şi acte obscene. Jandarmii au procedat la legitimarea acestuia, în vederea stabilirii identităţii, rezultând că este vorba despre un bărbat în vârstă de 29 de ani, din judeţul Botoşani.
Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei, conform prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată. La controlul bagajului pe care bărbatul îl avea asupra sa, jandarmii au găsit un cuţit cu lungimea de 26 cm şi lama de 12 cm. Acesta a fost ridicat în vederea confiscării.
Având în vedere că fapta de a purta fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement, cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire, reprezintă infracţiune, jandarmii au întocmit, în acest caz, actele de sesizare necesare începerii umăririi penale.
CITEȘTE:
Polițiști amenințați cu moartea în Piața Mare de un bărbat cu cuțit

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare