Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au transmis un comunicat oficial prin care confirmă activitățile pe care le-au demarat în această dimineață la Botoșani.
Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, săvârșite în cursul anului 2021, de către funcționari publici în legătură cu fraudarea unor concursuri de angajare.
În cursul zilei de 02 februarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 2 locații situate pe raza municipiului Botoșani, din care una este sediul unei instituții publice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Una dintre locațiile vizate a fost biroul primarului Cosmin Andrei, iar cea de-a doua a fost probabil locuința sa.
De altfel, la finele săptămânii trecute, procurorii DNA au fost și la Direcția de Taxe și Impozite Locale (DTIL) din subordinea Primăriei Botoșani, de und ar fi ridicat documente privitoare la angajarea a două persoane.
Tot atunci, ar fi vizat și Serviciul Resurse Umane din cadrul primăriei, de unde, de asemenea, au solicitat acte.
Din primele informații, primarul Cosmin Andrei nu a ajuns încă la DNA Suceava.
Șefimea de la Botoșani pregătește Ziua NATO, ora de istorie înlocuită cu o studentă – PROGRAMUL
Gabriela Erdic
Mar 24, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 24, 2025
Au început simulările la bac: Sute de absenți la prima probă în liceele din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 24, 2025
Idei de cadouri de Paște pentru părinții pasionați de tehnologie
Redacția Botoșăneanul
Mar 24, 2025
Motanul Costică salvat dintr-un castan de pompierii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Mar 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile