Problema a fost semnalată în cadrul ședinței Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) de joi, 22 mai 2025.
Președintele acestei structuri semi-polițienești, Eugen Graur, a adus în atenție faptul că Centrul Antidrog de la Botoșani s-a închis și a cerut sprijin parlamentar pentru rezolvarea acestei probleme.
Gelu Graur, președinte ATOP.
„Centrul Antidrog la Botoșani nu mai există. Și asta este o problemă. Este o chestie la nivel național, este o reorganizare din punct de vedere ministerial, care afectează enorm la nivel de județ Botoșani pentru că asta ne interesează. Poate dv.s, dle senator (n.r. Ovidiu Jitaru) vă puteți nota această problematică”
Primul reprezentant al Guvernului în județ a anunțat că atribuțiile acestei instituții au fost preluate de Centrul de Sănătate Mintală Adulți, aflat în subordinea Spitalului Județean „Mavromati”.
Dan Nechifor, prefect județul Botoșani
„Vă spun ce este prevăzut în lege. În momentul în care s-a înființat ANA (n.r. - Agenția Națională Antidrog) în anexa respectivă se specifică că toți cei care doresc să beneficieze de consiliere se vor adresa Centrului de Sănătate Mintală. Acest centru există și este în subordinea Spitalului Județean „Mavromati”.
Problema majoră este că nu există centre de dezintoxicare. Practic, pacienții sunt internați la Secția de Psihiatrie acolo unde nu de puține ori devin recalcitranți. Prefectul Dan Nechifor a dezvăluit că personalul medical este agresat de consumatorii de droguri.
Și inclusiv la Instituția Prefectului ar fi ajuns petiții în acest sens.
Dan Nechifor, prefect județul Botoșani
„Gândiți-vă că nu există prevederi legale pe ceea ce înseamnă centrele de dezintoxicare. Toți cei care au consumat sau consumă și ajung să aibă probleme se adresează Secției de Psihiatrie. Chiar am avut petiții scrise și solicitări verbale, personalul de acolo având probleme cu cei care consumă droguri și sunt internați pe secțiile de Psihiatrie. Personalul medical a ajuns la un moment dat chiar să fie agresat de către consumatori. Aceasta este chiar realitate”
Invitat la ședință, Ovidiu Jitaru și-a arătat disponibilitatea de a contribui în rezolvarea acestei probleme.
Ovidiu Jitaru, senator PNL
„Sunt în Senat ca să ajut Botoșaniul. Dacă aveți orice problemă dvs., orice agenție, firmă să îmi dați ce aveți în scris și promit că mă ocup. La Agenția Antidrog o avem și pe dra Buliga, cred că poate fi de mare ajutor. Este o problemă care trebuie tratată cu foarte, foarte mare atenție”
Pe 27 mai, ora 17:00, va fi organizată și o conferință antidrog, cu sprijinul ATOP. Evenimentul va avea loc la Colegiul AT Laurian.
Pe larg, despre închiderea Centrului Antidrog puteți citi aici: Unitatea de stat care s-a închis la Botoșani pentru că nu mai are niciun salariat