
Un scandal grav zguduie sistemul de reeducare a minorilor, după ce șase copii internați într-un centru educativ din județul Timiș ar fi fost victimele unor abuzuri comise chiar de angajați ai instituției. Acuzațiile vizează doi gardieni ai Centrului Educativ din Buziaș, care, potrivit informațiilor apărute în spațiul public, ar fi constrâns mai mulți minori să întrețină raporturi intime, în schimbul unor chiștoace de țigări. Cazul a intrat în atenția anchetatorilor, iar verificările sunt în desfășurare.
Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional.
Sesizări vechi, reacție întârziată
Semnalul de alarmă a fost tras de reprezentanți ai sindicatului din cadrul Administrația Națională a Penitenciarelor, care susțin că faptele s-ar fi petrecut încă din luna noiembrie a anului trecut.
Potrivit acestora, victimele ar fi șase minori internați în centru, iar conducerea instituției ar fi reacționat cu întârziere, deși ar fi avut informații despre suspiciunile existente.
Criticile nu se opresc doar la nivelul celor doi angajați acuzați, ci se îndreaptă și către managementul centrului, acuzat că nu ar fi intervenit la timp pentru a preveni abuzurile și a proteja copiii.
Reacția centrului și ancheta procurorilor
În replică, reprezentanții Centrului Educativ din Buziaș au transmis că instituția a reacționat prompt și a dispus măsuri pentru verificarea imediată a aspectelor semnalate.
Potrivit acestora, la nivel intern a fost deschisă o anchetă administrativă.
În paralel, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj au demarat o anchetă penală. Aceștia verifică toate acuzațiile, inclusiv concluziile apărute în urma controlului efectuat de Administrația Națională a Penitenciarelor.
Un centru cu antecedente
Centrul Educativ din Buziaș nu se află la primul scandal major.
În 2023, instituția a fost în centrul atenției publice după ce ministrul Justiției de la acea vreme, Alina Gorghiu, a făcut publice imagini în care unii beneficiari ai centrului erau supuși unor corecții fizice.
Ancheta este în plină desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească amploarea faptelor, responsabilitățile exacte și eventualele măsuri penale sau administrative care se impun.
Editor : Ș.A.

