Evenimentul va avea loc marți, 10 decembrie 2024.
Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie – Științele Naturii desfășoară, în data de 10 decembrie 2024, începând cu orele 13:00, atelierele creative intitulate „De sărbători, mai aproape de tradiție”, la sediul Muzeului de Etnografie din Bulevardul Mihai Eminescu, nr. 50.
Aflate la a cincea ediție și derulate în spiritul sărbătorilor de iarnă, atelierele continuă incursiunea în lumea artei populare a încondeierii, pe care participanții o vor descoperi ajutați de doamna profesor Maria Ursulean, coordonator al secțiunii de pictură tradiţională de la Şcoala Populară de Arte „George Enescu” Botoşani, și de micii meșteri ce o însoțesc, elevi ai Liceului Tehnologic Bucecea.
Taxa de participare este de 8 lei/persoană.
Lucrări în forță pe un tronson din Autostrada Moldovei – VIDEO cu stadiul investiției
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Nu, nu e martor! Prepeliță ridicat de DNA pentru ce a făcut ca manager la spital
Gabriela Erdic
Jan 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile