Mesaj de condoleanțe transmis de Biblioteca Județeană „Mhai Eminescu” la moartea lui Ion Rogojanu.
Ion Rogojanu, bibliofil, mecena și pasionat promotor al valorilor românești, s-a stins din viață la vârsta de 85 de ani. Este omul care a donat Bibliotecii Județene din Botoșani peste 8.000 de volume despre Mihai Eminescu, precum și manuscrise valoroase ale poetului.
Redăm mai jos integral mesajul de condoleanțe transmis:
„Aceste triste zile ploioase ne aduc o dureroasă veste. Recent s-a stins din viață, la București unul dintre cetățenii de onoare ai municipiului Botoșani, Domnul Ion C. Rogojanu.
Remarcabil om de cultură și bibliofil cunoscut până dincolo de hotarele țării, numele domniei sale este legat de orașul Botoșani printr-o fabuloasă donație de carte pe care, în anul 1995, a avut generozitatea să o facă acestui oraș: aproximativ 8.000 de unități de bibliotecă, dintre care numeroase ediții rare, volume bibliofile, documente și piese unicat. Fondul Documentar Eminescu – ”Donația Ion C. Rogojanu” se află în colecțiile Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani și este organizată sub forma unei expoziții permanente la sediul din Calea Națională 64.
Vom păstra eternă recunoștință pentru moștenirea și modelul uman pe care le lasă în urma sa. Drum lin către stele!”