Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS) va fi deputat de în Parlament pe listele PSD Botoșani, după ce a candidat la alegerile parlamentare.
„Românii au ales calea sigură pentru ţara lor, votând cu speranţa că politicienii vor înţelege cât de importante sunt deciziile lor responsabile. Este momentul ca Parlamentul României să croiască un Guvern capabil să-i protejeze pe români, economia şi graniţele noastre. Trebuie să ştim să folosim şansa extraordinară prin care România, apărată de NATO şi susţinută economic de UE, să închidă de tot rănile trecutului comunist şi să le ofere tinerilor noştri un viitor sigur, la ei acasă.”, începe prin a transmite marea canotoare.
De asemenea, continuă prin a promite că va transforma Botoșaniul într-un centru regional al sportului, cu ajutorul autorităților locale.
Pe lângă asta, a spus că va deschide la Dorohoi primul birou local parlamentar, scrie adevarul.ro.
„Împreună, vom transforma Botoşaniul într-un centru al sportului pentru întreaga regiune a Moldovei. Bazele de pregătire pe care le vom ridica, cu sprijinul autorităţilor locale şi centrale, vor oferi tinerilor noştri, la ei acasă, oportunitatea de a-şi valorifica talentul şi dedicarea pentru activităţile sportive. Suntem un judeţ al campionilor şi vreau ca aceşti copii minunaţi să nu mai străbată sute de kilometri, departe de casă şi de prieteni, pentru a atinge înalta performanţă.
Aşa cum am promis, voi deschide la Dorohoi primul meu birou local parlamentar. Voi continua să vorbesc cu toţi oamenii din Botoşani, pentru a le cunoaşte nevoile, durerile, pentru ca vocea lor să fie auzită la Bucureşti, în Parlamentul României”, a mai afirmat Elisabeta Lipă.
În Botoșani, PSD a ieșit pe primul loc, cu 30,63% din voturi (45.565 alegători) la alegerile parlamentare de duminică, 1 decembrie.
(Foto: Profimedia)
Cum au ajuns coiful și brățările dacice de aur în Olanda: Prima explicație a Ralucăi Turcan
Redacția Botoșăneanul
Jan 26, 2025
Meteorologii au emis COD GALBEN de ceață: CARE sunt zonele afectate
Redacția Botoșăneanul
Jan 26, 2025
Doliu la Teatrul Eminescu în familia directorului Vasilachi
Redacția Botoșăneanul
Jan 26, 2025
Ultimul drum, dar nu cel mai ieftin: Provocările repatrierii botoșănenilor decedați în străinătate
Ramona Lupu
Jan 26, 2025
Atenție șoferi! CODUL GALBEN de ceață și polei a fost prelungit iar vizibilitatea este redusă
Redacția Botoșăneanul
Jan 25, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile