EXCLUSIV: Doi botoșăneni au găsit un portofel cu aproape 1.000 de euro: AFLĂ ce au făcut cu banii

Caz destul de rar petrecut la începutul săptămânii în municipiul Botoșani. Un cuplu de botoșăneni, în timp ce se plimba prin oraș a găsit un portofel plin cu bani și documente. Cei doi, soț și  soție nu și-au însușit suma însemnată de bani ci au dus portofelul la Poliție.

 

Întâmplarea cu final fericit a avut loc luni după amiază  când Marcel și Ancuța (Butnariuc) Cîrneală se plimbau pe strada Tudor Vladimirescu din municipiu. La un moment dat femeia a văzut pe o bancă un portofel. Când l-au deschis au avut surpriza de a găsi mai multe bancnote alături de câteva documente medicale dar și de altă natură.
Fără să stea pe gânduri, cei doi soți au mers imediat la Poliție și au returnat portofelul în care se afla suma de aproape 4.000 de lei. Dat fiind faptul că în portmoneu se aflau și acte de identitate, oamenilor legii le-a fost ușor să găsească persoana care a pierdut banii.
Este vorba despre o femeie de 55 de ani din Curtești care tocmai făcuse un credit la o instituție bancară.
Am procedat la predarea unui portofel din pânză-imitație piele, înflorat, cu două compartimente prevăzute cu fermoar, iar într-unul dintre ele se aflau mai multe acte. Suma de 78 bancnote a câte 50 de lei, portofelul împreună cu toate bunurile au fost găsite de către soții Cîrneală pe strada Tudor Vladimirescu pe banca din față”, se arată, printre altele, în procesul verbal încheiat de polițiștii botoșăneni.  
Gestul celor doi soți din Botoșani i-a impresionat plăcut chiar și pe oamenii legii.
(Ș.V)

CITEȘTE:
Portofel cu bani şi acte furat dintr-o maşină din Botoşani

Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare