Executare silită eșuată la o bancă, păgubitul fost patron și actual angajat la Primărie

O acțiune de executare silită a unei unităţi bancare de la Botoșani, programată pentru dimineața zilei de joi, 27 martie 2014, de la ora 10:00, a fost sortită eșecului, după ce executorul judecătoresc care ar fi trebuit să pună în aplicare o sentință a decis suspendarea acesteia.

 

”Am dreptul de a-mi recupera bunurile”

Povestea litigiului dintre bancă și un fost administrator al unei societăți falimentată ulterior a început în urmă cu aproximativ două decenii. Ioan Bulfeci, actual angajat în Primăria Botoșani și fost administrator al SC Publiservice SA s-a judecat în tot acest timp pentru a-și recupera bunurile pe care, spune el, instituția i le-ar fi luat ”în frauda legii” sau printr-o manoperă frauduloasă, în termen juridici.
”Am dreptul de a-mi recupera bunurile și de a cere daune morale inclusiv de la statul român”, spune Ioan Bulfeci, care în dimineața zilei de joi, în care ar fi trebuit să aibă loc executarea, se afla la un spital din Iași.
Botoșăneanul ar fi deținut la câțiva ani de la Revoluție unul dintre primele puncte comerciale de tip en-gros de la Botoșani, societatea fiind falimentată la solicitarea băncii care a cerut în instanță acest lucru. Ulterior ar fi preluat toate bunurile, de la camioane până la mașini de lux.

”I-am cerut să intre, să ridice suma de bani”

Până anul acesta, fostul administrator s-a luptat fără încetare pentru a-și recupera prejudiciul. Chiar și cu riscul ca de la an la an să-i fie agravată și starea de sănătate, el suferind și un preinfarct. Pentru ziua de astăzi, el a mandatat un executor judecătoresc care să-i pună în executare o sentință civilă și să-i recupereze sumele pe care le impută băncii.
”I-am cerut să intre, să ridice suma de bani sau de valută și dacă nu găsește suma lichidă să pună sechestru pe bunuri ale băncii. Iar dacă nu reușește acest lucru să ceară ajutorul forțelor publice de ordine”, a mai spus botoșăneanul.
La ora stabilită însă, surpriză. Executorul judecătoresc din Dorohoi nu s-a mai prezentat la sediul instituției bancare, din motive deocamdată necomunicate.
”Astăzi dimineață am cerut suspendarea executării silite din motive foarte întemeiate, pe care nu vi le pot comunica”,  a explicat Daniel Popa, executorul judecătoresc pentru Botoșăneanul. 
Acestea ar urma să-i fie comunicate lui Ioan Bulfeci printr-un act care îi va parveni în cursul zilei de astăzi sau cel târziu mâine. Executorul judecătoresc a mai menționat că pentru sine nu vor mai exista etape ulterioare de urmat, nu însă și pentru Ioan Bulfeci care probabil va apela la un alt cabinet de executare silită.
Gabriela ERDIC
CITEȘTE:
Pensionari botoşăneni executaţi pentru 40 de miliarde: poprire pe 738 de ani

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Casieriile Modern Calor se închid pentru o zi 

Redacția Botoșăneanul

Jun 07, 2025