Președintele FC Botoșani resimte deja emoția zilei de 2 iulie 2015, când pe Stadionul Municipal mii de oameni se vor afla în fața unei noi performanțe istorice: primul meci oficial în Europa League.
Cornel Șfaițer crede că luna lui cuptor va fi într-adevăr una de foc pentru FC Botoșani:”Ne așteaptă un debut de campionat foarte, foarte greu, trebuie să fim foarte atenți, vom juca din 3 în 3 zile, luna iulie este una cu temperaturi foarte ridicate, cu debut în preliminariile Europa League, joi, când sper să avem un stadion plin, publicul trebuie să fie alături de noi. Pe urmă mergem la Tbilisi unde de asemenea vom juca la temperaturi de 30-35 de grade. Un debut destul de greu”.
Oficialul botoșănean spune că își dorește să debuteze cu victorie în Europa League iar obiectivul în acest moment este calificarea și deplasarea la Varșovia. Până atunci însă, pune la punct toate detaliile privitoare la meciul în care Botoșani este gazdă.
”Sunt multe de pregătit pentru acest meci, încă e șantier pe stadion, am avut discuții și cu cei care se ocupă, cu Eugen Țurcanu, din partea DSPSA și avem toate asigurările că până joi vom avea totul pregătit, inclusiv băncile de rezervă, vor fi schimbate, să ne prezentăm în toate condițiile pe care le-am stabilit”, a mai spus Cornel Șfaițer.
În timp ce președintele FC Botoșani se ocupa de detaliile de organizare, jucătorii se pregăteau pe terenul de la poștă. (G.E.)
[[galerie-foto]]