FAZA ZILEI: Autorii băncilor la dublu s-au scos în fața primarului cu-o minciună mică

Ovidiu Portariuc a cerut explicații de la salariații de la serviciul de lucrări edilitare din cadrul Primăriei cu privire la băncile care au fost montate pe Calea Națională una în fața celeilalte și care au stârnit atâtea ironii în lumea virtuală.

 

Primarului i s-a transmis faptul că de fapt, perioada în care s-a produs situația ilară nu a fost una extrem de mare, iar cele două bănci au fost surprinse de un fotograf norocos.
”Ca să mai comentez încă o imagine celebră care a făcut furori cu acele bănci, am întrebat și eu. A fost o echipă care a montat băncile conform proiectului de amenajare peisagistică și alta a venit cu demontatul, la un moment dat s-a stricat un picamer, s-a dus să-l repare iar un fotograf foarte rapid a fotografiat și a lansat pe Facebook. Așa mi s-a spus”, a declarat Ovidiu Portariuc.
În realitate însă situația persista de aproximativ o săptămână de zile și nu era vorba doar de câteva ore sau o zi. Însă cum acest incident nu a avut efecte negative asupra comunității, edilul șef a arătat înțelegere față de această scăpare.
”Le-am spus să nu se mai întâmple astfel de situații pentru că în ziua de astăzi oricine are un telefon mobil și dacă nu ești atent  10 minute, imediat te fotografiază. Le-am atras atenția însă în același timp le-am spus că, cine nu muncește nu greșește”, a mai spus primarul. (G.E.)
CITEȘTE:
 Calea Națională prinde contur cu bolovani și bănci stradale în stil … vagon – GALERIE FOTO


Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare