FC Botoșani - CFR Cluj 2-1: VICTORIE uriașă pe Municipal!!

FC Botoșani și CFR Cluj s-au întâlnit, luni seara, în etapa a 22-a din Liga I.

 

Un meci pe Stadionul Municipal din Botoșani, în condiții dificile din cauza terenului acoperit cu zăpadă. Fapt care i-a făcut pe antrenorii celor două echipe să se teamă de eventualele accidentări ale jucătorilor.

 

Tehnicianul botoșănean și-a exprimat nemulțumirea chiar înainte de disputarea partidei: „Din păcate, suprafața nu ne ajută deloc! Meritam mai multă atenție. Cei care se ocupă de aceste lucruri ar trebui să înțeleagă”.

 

FC Botoșani a arătat un joc organizat, solid, în ciuda terenului. Chiar dacă a condus din minutul 2, CFR Cluj nu a reușit să revină după după ce a primit cele două goluri din partea moldovenilor. Scorul final a fost 2-1, Marius Croitoru aplicând, după cum se vede, o rețetă câștigătoare împotriva echipei adverse.

 

Echipele de start:

FC Botoșani: Hankic – Braun, Chindriș, Șeroni, Țigănașu – Papa, J. Rodriguez, Ongenda – Caia, Al Mawas, Keyta

Rezerve: Ed. Pap, Holzmann, Tîrcoveanu, Florescu, Croitoru, Ashkovski, Plămadă, M. Roman, Fili

Antrenor: Marius Croitoru

 

CFR Cluj: Bălgrădean – Cr. Manea, Vinicius, Burcă, Camora – Deac, Hoban, M. Gîdea – Chipciu, Debeljuh, V. Costache

Rezerve: Sandomierski, Susic, Latovlevic, Ben Youssef, L. Aurelio, Carnat, Ad. Păun, M. Pereira, Rondon

Antrenor: Edward Iordănescu

 

Arbitru: Horia Mladinovici; Asistenți: Marius Marica, Florin Neacșu

 

Au marcat: Papa ’31, Roman ’37 / Debeljuh ‘2

 

FC Botoșani a primit gol în secunda 75 (min. 2) a primei reprize, când șutul lui Gabriel Debeljuh, atacantul croat a clujenilor, a trimit mingea în poarta moldovenilor.

 

Scorul 0-1

 

Speranțele celor de la CFR Cluj încep să devină mai îndrăznețe, o victorie ducându-i direct pe primul loc.

Marius Croitoru face prima schimbare chiar în min. 7, când intră pe teren Roman, în locul lui Caia.

Golul egalizator vine în min. 31. După un corner executat de Roman, Papa trimite cu capul direct spre poarta CFR-ului.

 

Scorul devine 1-1

 

Peste doar 6 minute (min.37), un nou gol pentru FC Botoșani. Papa șutează în portar, de data asta mingea se întoarce la Roman, care trimite la timp în poarta lui Bălgrădean.

 

Scorul este 2-1

 

Min. 76: Roman este schimbat cu Fili.

Clujenii forțează, dar fără finalizare. Păun scapă pe contraatac după o eroare a lui Rodriguez, șutează în forță, însă nu îl învinge pe Hankic, care respinge.

Ocazie uriașă a clujenilor, în min. 90, însă portarul Botoșaniului își salvează echipa.

 

SCOR FINAL: FC Botoșani - CFR Cluj 2-1

 

Mihai Roman, omul meciului, a declarat la final că este un sentiment plăcut ”să câștigi în fața campioanei”. ”Este o victorie meritată”, a spus Roman.

 

(Foto: Prosport)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare