Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate de către echipajul medical.
O femeie, în vârstă de 84 de ani, a ajuns la spital intoxicată cu fum, în urma unui incendiu izbucnit în locuința ei. Vecinii au observat flăcările și au ajutat-o să iasă din casă, după care au sunat la 112 după ajutor. S-a întâmplat în această dimineață, în localitatea Mlenăuți.
La caz s-au deplasat pompierii militari și voluntari de la Punctul de Lucru Darabani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hudești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță de la Darabani.
Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile dintr-o cameră și au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la întreaga locuință.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind utilizarea focului deschis în spații închise.
Pentru evitarea situațiilor în care poate fi pusă în pericol viața persoanelor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani vă recomandă să respectați principalele reguli de prevenire a incendiilor în locuințe, la utilizarea focului deschis.
Pentru a gestiona în mod operativ situațiile de urgență, pompierii botoșăneni sunt la datorie, pregătiți să intervină cu mijloacele tehnice din dotare.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN de ceaţă şi polei : Vizibilitate tot mai scăzută
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Blocada de seară: Amenzi pentru drifturi și viteză, polițiștii au răscolit puțin și barurile
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Se caută doi tineri medici pentru Urgențe, candidații dau examenul la Iași
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Jandarmii botoșăneni, la ceas de bilanț: Mii de amenzi date, an cu o sumedenie de misiuni
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Panouri publicitare dezafectate din mai multe zone ale orașului
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile