Luptători din structurile de intervenție din România, Republica Moldova și Spania desfășoară astăzi, o ședință de tragere cu armamentul din dotare, în cadrul unui exercițiului internațional BLUE GUARDIANS organizat în județul Botoșani.
Activitatea are loc în poligon autorizat, în condiții de maximă siguranță, și urmărește antrenarea participanților în utilizarea armamentului în contexte tactice, simulând situații reale de intervenție.
Tragerile s-au desfășurat cu toate categoriile de arme din dotarea structurilor speciale, atât individual, cât și în echipe, pe diferite scenarii operaționale.
Exercițiul reunește forțe de ordine din mai multe județe din România – Maramureș, Suceava, Iași, Vaslui, Galați și Tulcea –, precum și luptători ai Brigăzii cu destinație specială „Fulger” din Republica Moldova, ai reprezentanților Ministerului Apărării Naționale și ai Guardia Civil din Spania.
Astfel de ședințe contribuie semnificativ la perfecționarea deprinderilor tactice, la testarea coordonării în teren și la dezvoltarea unui limbaj operațional comun între structuri din state diferite.
Activitatea face parte dintr-un amplu program de pregătire integrată, dedicat consolidării capacității de reacție și cooperării internaționale în misiuni cu grad ridicat de risc.
May 30, 2025