Interpelarea a fost făcută la finalul ședinței ordinare de Consiliu Județean.
Fostul administrator public al instituției, Cristian Nistor a vrut să știe ce se mai întâmplă cu drumul expres Botoșani – Suceava care ar fi în cel mai avansat stadiu din punctul de vedere al documentațiilor.
Cristian Nistor, consilier județean PSD.
„Drumul expres Suceava – Botoșani, unde Consiliul Județean este partea implementatoare, un proiect deosebit de important pentru județul Botoșani. În momentul de față, oricât de multe proiecte am vrea noi, să desenăm hărți, acesta este, în momentul de față, singurul care are alocare financiară pentru documentația tehnică și PT. Anul trecut, pe 12 aprilie parcă, s-a semnat ordinul de începere a acestei documentații tehnice. Interpelarea ține de informarea către comunitatea locală a etapelor, unde ne aflăm cu acest proiect, când se va preda documentația tehnică și a pașilor ulteriori în vederea executării acestui proiect. ”
Președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime a explicat că lucrurile nu sunt chiar atât de roz pe cât s-a dorit a fi reflectate și că acest proiect este în analiză din cauza unor probleme depistate.
Valeriu Iftime, președinte Consiliul Județean Botoșani.
„Știu foarte bine tema, încă sunt nelămurit de ce Consiliul Județean Suceava este lider de proiect pentru că este drumul Botoșani – Suceava, nu e Suceava – Botoșani. Am chemat proiectanții de câteva ori. Este o discuție legată și de traseul pe care l-au ales, prin pădure la Baisa în care se părea că e foarte simplu, dar e complicat, pentru că sunt niște costuri foarte, foarte mari, prin pădure. Nu știu exact dacă nu au cerut o prelungire de depunere a documentației. Nu aș putea spune exact data când s-au angajat că depun documentația”
Șeful Județului a dat asigurări că va prezenta un punct de vedere scris la următoarea ședință privitor la acest subiect.