Începând de astăzi, una dintre cele mai mari unități medicale din Iași are o noua conducere. Astfel, la conducerea Spitalului Clinic de Copii ”Sfânta Maria” din subordinea Consiliului Județean Iași a fost numit economistul Corneliu Mihai.
Fostului manager, dr. Radu Terinte, i-a expirat mandatul. Noul manager, scrie Bună Ziua Iași, a fost numit pe perioadă determinată, consiliul de administrație al unității medicale urmând să organizeze concurs pentru ocuparea funcției.
Altfel, conducerea CJ a convocat astăzi managerii unităților medicale subordonate pentru a discuta mai multe aspecte ce țin de administrarea acestora.
”S-au discutat în detaliu aspecte organizatorice, investițiile, rentabilizarea activității, condițiile de cazare și calitatea și serviciilor oferite pacienților. Indicatorii de performanta asumați de managerii spitalelor au fost analizați în detaliu. Totodată, s-a propus înființarea unui centru comun de excelență interdisciplinară de exploatare și cercetare medicală, dotat cu laboratoare, aparatură și echipamente de ultimă generație de care să beneficieze toate spitalele ieșene”, au spus reprezentanții CJ Iași.
Corneliu Mihai a condus în perioada septembrie 2014 – iulie 2018 Spitalul Județean Botoșani. Vara trecută i s-a terminat mandatul, inițial președintele Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți, a vrut să i-l prelungească, dar în urma mai multor dispute existente în cadrul PSD Botoșani a renunțat la inițiativă, în ciuda faptului că Mihai a avut cele mai bune rezultate financiare din istorie pentru ”Mavromati”.
De jumătate de an Corneliu Mihai era directorul Unității de Asistentă Medico – Socială Flămânzi.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024