Fostul vice de la CJ  Suceava ACHITAT în dosarul cu mita de la patronul care a lucrat la drumul Botoșani – Ștefănești

Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, Silviu Cristinel Crețu, a fost achitat de Tribunalul Suceava în dosarul în care era acuzat de luare de mită și trafic de influență.

 

 

Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava Silviu Cristinel Crețu a fost găsit nevinovat de magistrații de la Tribunalul Suceava în dosarul de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată, în mai 2022, de procurorii de la DNA Cluj-Napoca.

 

Magistrații l-au găsit nevinovat pentru ambele capete de acuzare, respectiv luare de mită și trafic de influență și au decis achitarea acestuia, potrivit monitorulsv.ro

 

Trebuie precizat că soluția de la Tribunalul Suceava nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava.

 

Dosarul în care a fost judecat fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava este cel în care a fost acuzat că a primit șpagă de la omul de afaceri Ioan Vasile Rîpan, administratorul firmei Autotehnorom, în calitate de denunțător.  

 

Silviu Cristinel Crețu a fost acuzat că ar fi luat mită 40.000 de euro.

 

Firma Autotehnorom a reabilitat și drumul Botoșani – Ștefănești. 

 

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare