Într-o postare pe contul ei de Instagram, Cristina a dezvăluit că este pentru prima oară când face acest lucru.
Trăiește departe de familie de ani de zile, casa părintească fiind la Vorona. Totuși, distanța care o desparte de mama ei este și mai mare, pentru că aceasta lucrează în Italia de ani de zile.
Cristina Ciobănașu a reușit abia acum să ajungă pentru prima oară în vizită la mama ei.
Cea care i-a dat viață lucrează în străinătate de mulți ani.
În mod normal, Cristina Ciobănașu își vedea mama atunci când aceasta revenea în țară, iar ea se ducea la casa părintească, în comuna Vorona, din Botoșani. De data asta, actrița a făcut drumul până în Italia, pentru a o revedea pe cea care i-a dat viață.
Actrița din seralul ”Adela” a lăsat totul și s-a dus la mama ei, chiar dacă a putut să stea doar câteva ore, scrie spynews.ro. Cele două au profitat la maximum de puținul timp petrecut împreună, iar Cristina s-a asigurat că imortalizează momentele frumoase petrecute alături ce cea care a susținut-o din toate punctele de vedere în cariera ei.
Alături de o serie de fotografii din scurta ei vizită în Italia, actrița a scris și un mesaj emoționant pentru mama ei, Elena Ciobănașu.
„Este pentru prima oară când reușesc să îi fac o vizită mamei în Italia. Amândouă am fost extrem de emoționate. Nu știam ce să ne povestim mai repede, pe unde să ne plimbăm, cum să facă să îmi arate în doar câteva ore locul în care trăiește de atâția ani… mă întorc în Pesaro cu inima plină… Te iubesc, mama și îți mulțumesc pentru toate eforturile pe care le-ai făcut ca să ne fie nouă bine”.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cum va schimba inteligența artificială jocurile de noroc din România
Redacția Botoșăneanul
Dec 09, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 09, 2024
Investiții realizate la spitalul unde sunt salvați numeroși botoșăneni
Oana Sava
Dec 09, 2024
Iftime după eșecul cu FCSB: Îmi era și jenă parcă să mă uit / Mai fură și tu ceva
Redacția Botoșăneanul
Dec 09, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile