ACUM : Dezbatere…cu public a strategiei de dezvoltare a orașului, șeful CJ-n poante cu primarul: FOTOGALERIE

Cele mai importante proiecte care ar urma să ducă la o dezvoltare vizibilă a orașului sunt prezentate în aceste momente de o tânără de la o firmă privată, în fața președintelui CJ, prefectului, primarului și a câtorva directori.

 

Strategia a fost structurată pe mai multe puncte și este explicată celor prezenți cu ajutorul unui video-proiector. Sunt atenți Costică Macaleți, Gheorghe Sorescu și primarul Ovidiu Portariuc, flancat de cei doi. Mai sunt în sală subprefectul Gelu Țigănucă, Eugen Mateciuc de la Agenția pentru Protecția Mediului, Valentin Popa de la Direcția de Statistică, Teodor Dimitriu de la AJOFM, Dănuț Huțu de la Direcția de Cultură sau Gabriel Hârtie de la Inspectoratul Școlar Județean. Și doar câțiva consilieri: Călin Bosovici, Cristinel Brumă, Florentin Ursuleanu și viceprimarul Marius Buliga.
La începutul ședinței cei prezenți au trecut prin sesiunea de ”ședință foto”, aparatele fiind concentrate spre Ovidiu Portariuc și Gheorghe Sorescu, Primărie – Consiliul Județean. Cel de-al doilea a replicat râzând: ”Acum să nu vă așteptați să stăm cu capetele plecate unul spre celălalt, pentru a da bine la poze, pentru că nu o să facem asta”, a spus Sorescu, făcând referire la faptul că se află așezat lângă primar. Un vajnic inamic politic al fostului ocupant al funcției din fruntea județului.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 Furt de idei: de la fost la actual primar, Zona Metropolitană se dezvoltă la … dublu
Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare