ACUM: Oficialitățile din Botoșani și militarii sărbătoresc Ziua Veteranilor de Război - VIDEO

Evenimentul are loc în centrul municipiului Botoșani, în fața monumentului dedicat eroilor căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial.

 

Ziua Veteranilor de Război este marcată, în fiecare an, pe data de 29 aprilie. Tradiția a fost păstrată și în acest an, când oficialitățile orașului și ale județului împreună cu militarii, au adus un omagiu celor care s-au sacrificat pentru binele României.

 

În cadrul ceremoniei, a fost onorat un veteran de război care, în data de 2 mai, va împlini venerabila vârstă de 100 de ani. Acesta a fost prezent la manifestare și s-a numărat printre cei sărbătoriți cu respect și recunoștință.

 

 

În cadrul manifestației a fost oficiat și un ceremonial religios, iar reprezentanții asociațiilor veteranilor de război din Botoșani au rostit alocuțiuni emoționante. Evenimentul s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare, marcând într-un mod solemn această zi dedicată eroilor neamului.

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Casieriile Modern Calor se închid pentru o zi 

Redacția Botoșăneanul

Jun 07, 2025