Apartament cuprins de flăcări de la o lumânare - FOTOGALERIE

 

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri dimineață, într-un apartament situat la etajul patru al unui bloc de la intersecția străzilor Octav Onicescu cu Primăverii. În momentul în care flăcările s-au extins, proprietara se afla în imobil însă a reuşit să iasă din locuinţă.

Cele trei autospeciale ale Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au reuşit să stingă focul care se manifesta într-o cameră şi în balconul apartamentului. „În această dimineaţă puţin după ora 8:00 Inspectoratul pentru situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga a Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul patru. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul detaşamentului de Pompieri Botoşani, iar incendiul a fost lichidat în mai puţin de jumătate de oră, cauza  incendiului este în curs de stabilire”, a spus Dorina Lupu, purtător de cuvânt ISU Botoşani.

Intervenția pompierilor a fost îngreunată ţinând cont de faptul că apartamentul este situat la ultimul etaj al blocului, pentru a lichida incendiul folosindu-se și o autoscară. Proprietara apartamentului susţine că ar fi uitat o lumânare aprinsă şi de acolo ar fi izbucnit flăcările. Ea a reuşit să scape fără să fi suferit nici un fel de arsuri.
[[galerie-foto]]
[[banner]]
CITEŞTE:
 Apartament în flăcări în Primăverii, 3 maşini de pompieri la faţa locului


Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Botoșănean rănit grav la Conacul Domnesc din Suceava

Redacția Botoșăneanul

Jul 09, 2025