Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a dat asigurări că autostrada A7 Pașcani - Suceava va fi construită, în ciuda acuzațiilor de manipulare venite din partea PNL Suceava. El a explicat că întârzierile sunt cauzate de o contestație legală depusă de un operator economic, solicitând prelungirea termenului de depunere a ofertelor. Șoldan a subliniat că procedurile sunt normale și legale, iar construcția autostrăzii nu este blocată, ci continuă sub coordonarea PSD și ministrului Sorin Grindeanu.
Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a dat asigurări că autostrada A7 Pașcani - Suceava se va construi în ciuda încercărilor de manipulare venite din partea liberalilor suceveni.
„Nimeni nu blochează construcția Autostrăzii Pașcani - Suceava, așa cum au anunțat miercuri cei de la PNL Suceava. E încă o lecție de manipulare învățată la școala lui Gheorghe Flutur de liberali, care au început să strige miercuri prin mass-media că . Adică fix ministrul în mandatul căruia sunt aproape 800 de kilometri de autostradă şi drum expres în execuție în România. În realitate, e doar o procedură banală prin care un operator economic a făcut o contestație, solicitând prelungirea termenului de depunere a ofertelor, iar Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a dispus majorarea termenului cu încă 25 de zile. Asta e tot. O procedură banală și legală”, a spus Șoldan.
El le-a transmis liberalilor că sunt disperați, motiv pentru care apelează la aceste dezinformări.
„Vă legați de orice pentru a ieși în față și a încerca să impresionați electoratul. Dar de ce-i mințiți pe suceveni? Domnule Flutur, dacă ați avea puțină demnitate, ar fi trebuit să explicați și colegilor dvs. din partid că ceea ce se întâmplă acum este ceva absolut normal și face parte din jocul democratic. Că nu sunteți obișnuit cu acest cuvânt, e altă poveste. Dar să lămurim lucrurile pe care încercați să le încurcați, în speranța că veți mai păcăli pe cineva pentru două, trei voturi”, a precizat președintele ales al CJ Suceava.
El a dat asigurări că această autostradă va fi făcută de PSD. Șoldan a precizat că miercuri după-amiază a avut o discuție telefonică cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, după care poate să facă mai multe clarificări, potrivit monitorulsv.ro
El a arătat că CNAIR SA a inițiat procedura de achiziție publică Proiectare și execuție "Autostrada Pașcani – Suceava” în data de 18 iulie 2024, iar data de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 5 septembrie 2024, fiind astfel acordată o perioadă de 49 de zile pentru elaborarea ofertelor.
„CNAIR SA a răspuns, pe 16 septembrie 2024, tuturor clarificărilor solicitate de către operatorii economici interesați de participarea la această procedură, răspunsul consolidat la solicitările de clarificare nefiind contestat. A fost decalat, în mod succesiv, termenul de depunere a ofertelor, până în data de 11 octombrie 2024. S-a acordat astfel un timp suplimentar de elaborare a ofertelor de 24 de zile după momentul publicării răspunsului la clarificări, deși conform prevederilor legale prelungirea ar fi trebuit să fie de doar 12 zile. Dar totul s-a făcut pentru transparență. Totuși, chiar și așa, un operator economic a fost nemulțumit de noul termen de depunere a ofertelor și a depus o contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, prin care a solicitat acordarea unei prelungiri considerabile a termenului de depunere a ofertelor (de minimum 90 de zile), reclamând că termenul acordat suplimentar nu îi este suficient pentru elaborarea ofertei”, a explicat Gheorghe Șoldan.
El a adăugat că la această contestație, CNSC a dispus, în mod succesiv, mai întâi suspendarea procedurii de achiziție publică, iar apoi, pe fondul cauzei, majorarea termenului de 24 de zile, după publicarea răspunsului la clarificări, cu încă 25 de zile suplimentare.
„Având în vedere contextul descris, în prezent, estimăm că în perioada 04.11.2024 - 8.11.2024 se vor depune ofertele pentru acest obiectiv de investiții. În concluzie, domnule Flutur, stați liniștit. Autostrada se face! De către PSD! Sunt doar niște proceduri absolut normale, într-un stat de drept, care trebuie respectate. Așa e într-o democrație în care lucrările de investiții se fac în baza unor licitații, nu pe recomandări de partid”, a încheiat Gheorghe Șoldan.
(foto: monitorulsv.ro)
Cum va schimba inteligența artificială jocurile de noroc din România
Redacția Botoșăneanul
Dec 09, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 09, 2024
Investiții realizate la spitalul unde sunt salvați numeroși botoșăneni
Oana Sava
Dec 09, 2024
Iftime după eșecul cu FCSB: Îmi era și jenă parcă să mă uit / Mai fură și tu ceva
Redacția Botoșăneanul
Dec 09, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile