Bălăceală în fântâna arteziană din parc, puștani prinși de polițiști la scăldat 

S-a întâmplat luni, 20 iulie 2025, fiind nevoie de intervenția polițiștilor locali. 

 

Iar asta după ce în jurul orei 15:20, polițistul local din Dispecerat a observat pe camerele video amplasate în Parcul Vârnav, un grup de patru adolescenți de etnie romă, cu vârste cuprinse între 10 - 13 ani, în timp ce se scăldau în apa din fântâna arteziană, manifestând totodată un comportament indecent prin gesturi obscene. 

 

La fața locului, patrula de poliție locală cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice, a constatat că cele sesizate se confirmă, motiv pentru care a legitimat făptașii în vederea luării masurilor legale care se impun, conform prevederilor Legii nr. 61/1991 și le-a impus ca pe viitor să manifeste un comportament civilizat. 

 

Potrivit art. 7 alin. 1 lit. m din Hotărârea Consiliului Local nr. 44/2025 - Regulamentul pentru stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea, înfrumusețarea, pe raza municipiului Botoșani este interzis scăldatul și spălatul în fântâni arteziene, cișmele și lacuri amenajate pe spațiile verzi (parcuri și grădini publice), în alte locuri amenajate, care nu au destinația de piscină/ștrand, precum și să nu folosească marginile acestora (malurilor) ca loc de plajă. 

 

Nerespectarea acestei obligații se sancționează conform dispozițiilor art. 7 alin. 4 cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.

 

În ziua de 21 iulie 2025, în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010 – legea poliției locale, polițiștii locali au desfășurat activități specifice domeniilor de competență pentru identificarea persoanelor care săvârșesc fapte ilicite şi luarea măsurilor legale, combaterea şi prevenirea distrugerii mobilierului urban, menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare