S-a întâmplat marți, pe o stradă din municipiu.
În ziua de 5 noiembrie 2024, în conformitate cu prevederile Legii nr. 155/2010 – Legea Poliției Locale, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere, au desfășurat activități pentru verificarea respectării prevederilor Hotărârii de Consiliu Local (HCL) nr. 292/2017 și ale Ordonanței de Urgență (O.U.G.) nr. 195/2002 - privind circulația pe drumurile publice.
Astfel, aflându-se în desfășurarea activității de patrulare și control, au depistat pe strada Teatrului, un autoturism, care circula pe un sector de drum fără a respecta semnificația indicatorului rutier - Acces interzis, iar la vederea mașinii de Poliție Locală, conducătorul auto i-a tăiat acesteia calea.
Polițiștii locali, l-au oprit pe conducătorul auto, iar în momentul legitimării, acesta a menționat că nu deține asupra sa documentele solicitate. La verificarea în baza de date, a datelor personale furnizate, s-a constatat că persoana respectivă figura cu permisul de conducere suspendat. Imediat, prin intermediul ofițerului de serviciu, s-a solicitat sprijin polițiștilor din cadrul Biroului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Botoșani, care s-au deplasat la locul faptei și în urma verificărilor au constatat că, acel conducător auto a furnizat datele altei persoane, el nefiind deținător de permis de conducere, urmând să se aplice măsurile legale care se impun.
De asemenea, polițiștii locali au desfășurat activități de monitorizare și fluidizare a traficului rutier și pietonal, în zona școlilor arondate Poliției Locale a municipiului Botoșani.
Cum va schimba inteligența artificială jocurile de noroc din România
Redacția Botoșăneanul
Dec 09, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 09, 2024
Investiții realizate la spitalul unde sunt salvați numeroși botoșăneni
Oana Sava
Dec 09, 2024
Iftime după eșecul cu FCSB: Îmi era și jenă parcă să mă uit / Mai fură și tu ceva
Redacția Botoșăneanul
Dec 09, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile