Botoșăneni atacați pe Pietonalul Unirii: Polițiștii locali au chemat ambulanța

Bărbatul a fost observat pe camerele de supraveghere din zonă.

 

În intervalul 15 – 17 noiembrie 2024, în conformitate cu competențele reglementate prin Legea nr. 155/2010, la nivelul Poliției Locale a municipiului Botoșani, au fost aplicate, un număr total de 28 sancțiuni contravenționale din care 14 cu amendă în cuantum de 1.800 lei.

 

O persoană fără adăpost, cunoscută pentru probleme neuropsihice, care se afla pe Pietonalul Unirii, în fața bisericii Sf. Parascheva, a fost observată pe camerele de supraveghere având un comportament agresiv față de cetățeni, inclusiv față de un copil în cărucior însoțit de mamă și bunică. 

 

Deoarece respectiva zonă se află pe itinerariul de patrulare a polițiștilor locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice, aceștia au intervenit prompt, și, folosind forța fizică, au imobilizat și încătușat pe numitul N.I deoarece se manifesta violent verbal și fizic. 

 

Ulterior, polițiștii locali, au solicitat prezența unui echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță în vederea acordării de îngrijiri de specialitate, persoanei fără adăpost.

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

COD GALBEN de inundaţii emis de hidrologi pe râul Jijia

Redacția Botoșăneanul

May 25, 2025

Sărbătoare la Toastmasters: Gala 500

Redacția Botoșăneanul

May 25, 2025

COD GALBEN de ploi prelungit pentru judeţul Botoşani

Redacția Botoșăneanul

May 25, 2025

Paste widget container code to the webpage This code is unique for every widget. It can be added in multiple places on page where you want your widgets to appear.
AMP code