CALVARUL prin care trece un copil din Botoșani: Orice mișcare îl poate trimite în spital

Oră liniștită de dimineață într-o zi de marți. Sirena unui echipaj SMURD sparge liniștea din curtea Secției de Pediatrie din Botoșani. Din ambulanță coboară o femeie cu chipul senin, ambulanțierii aduc între timp un căruț. Pe brațele unuia dintre aceștia, un copil blonduț, cu privirea liniștită, este transportat înăuntru, sprijinindu-și una dintre mâini pe căruț, cealaltă odihnindu-se într-o fașă albastră atârnată de gâtul fragil.

 

Copilul, dintr-o comună din Botoșani, suferă zilnic din cauza unei malformații care îi îngreunează viața și îi marchează copilăria.

Lucrurile simple, pentru el sunt un chin. Copilul de doar câțiva anișori suferă de o deficiență locomotorie din cauza căreia se deplasează cu greutate, unul dintre picioare fiind mai scurt decât celălalt. Din cauza aceasta, părinții trebuie să îl monitorizeze în permanență pentru că la vârsta lui fragedă, când pofta de joacă este de nestăvilit, riscă mereu să se accidenteze.

Chiar marți dimineață a ajuns cu un echipaj SMURD la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) al Secției de Pediatrie din Botoșani, după ce, din joacă, s-a împiedicat și a căzut. Băiețelul și-a fracturat o mână în urma căzăturii și a ajuns la spital acompaniat de mama acestuia, fiind ulterior internat pe una dintre secțiile spitalului.

Nu este prima dată când micuțul ajunge în grija medicilor în urma unor astfel de incidente, asta pentru că băiețelul este foarte sensibil la orice căzătură și părinții trăiesc cu o teamă constantă.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:42548:Un bebeluș de doar o zi, „frumos, dolofan, cu ochi albaștri”, a alarmat medicii cu o suferință rară ]]

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare