Cea mai proastă decizie din istoria clubului?! Mijlocașul scos din lotul FC Botoșani a devenit titular și campion cu Viitorul lui Hagi

Gică Hagi a demonstrat că are ochiul format atât în privința jucătorilor crescuți în Academia sa, cât și în privința celor pe care i-a transferat în pauza de iarnă. Dacă Nedelcu și Casap sunt produsele Academiei, Roșu și Țucudean au fost aduși în acest an pentru a întări lotul.

 

Gazeta Sporturilor a dedicat celor patru jucători un material special, văzându-i ca piese principale în câștigarea de către Viitorul Constanța a Ligii 1.
Neluț Roșu, mijlocaș de 23 de ani, a jucat în 2015 un retur și la FC Botoșani, însă conducătorii clubului au renunțat la serviciile sale, luând una dintre cele mai neinspirate decizii de la promovare. Fotbalistul a ajuns să marcheze pentru Concordia Chiajna golul victoriei cu FCSB, iar apoi s-a transferat la Viitorul.
A devenit titular indiscutabil în formația constănțeană, descătușându-se după ce a dat grijile retrogradării pentru emoțiile câștigării campionatului. Fotbalistul crede că cel mai mare noroc al său a fost să ajungă să fie antrenat de Hagi.


"Nici nu pot descrie ce simt, doar știu că sunt cel mai fericit! Sper ca și sezonul viitor să facem o figură frumoasă. Ce am învățat de la domnul Hagi în câteva luni nu am învățat în 4 ani petrecuți în Liga 1!"


Neluț Roșu, mijlocaș Viitorul Constanța.


Este singurul jucător pe care Hagi a plătit o sumă de bani, mai exact 30.000 de euro. A fost adus în pauza competițională din iarnă, fiind văzut drept înlocuitorul lui Răzvan Marin. Acesta din urmă a fost transferat la Standard Liege pe 1,8 milioane de euro.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare