Un accident rutier a avut loc, seara trecută, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și Poliția.
Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane în interiorul mașinilor. Unul dintre conducătorii auto a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluat de echipajul SMURD și transportat la spital.
Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.