Circ ca la ușa cortului: Un tânăr din Botoșani a fost scos cu Poliția dintr-o bancă - FOTO

Un tânăr de 22 de ani a făcut un scandal monstru la sediile a două bănci. Doar polițiștii l-au putut potoli care l-au dus direct la Psihiatrie.

 

Un tânăr de 22 de ani, din judeţul Botoşani, i-a obligat pe poliţiştii suceveni să-l interneze la Secţia de Neuropsihiatrie a Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava

 

Circul a început încă de la primele ore ale dimineţii, când tânărul a lovit uşa de la intrarea în Banca Românească, fapt ce a declanşat alarma. La faţa locului au ajuns doi agenţi ai firmei Ekipa, care l-au imobilizat pe turbulent şi mai apoi au sunat la 112 pentru a-l preda poliţiei.

 

Dus şi audiat la sediul Poliţiei municipiului Suceava, tânărul a declarat că nu dorea să dea o spargere la bancă, ci doar să retragă nişte bani pe care i-ar fi trimis nişte apropiaţi din străinătate. După ce i-au întocmit dosar penal pentru distrugere, poliţiştii i-au permis lui Daniel Saviuc, din Vorniceni, să plece. Numai că, spre surprinderea lor, poliţiştii l-au reîntâlnit după numai jumătate de oră. Şi asta pentru că tânărul a intrat în sediul ING, unde a cerut să i se elibereze suma respectivă de bani trimisă din străinătate.

 

Pentru că nu avea documente la el şi pentru că nu a putut indica alte elemente care să-i determine pe funcţionarii bancari să-l ajute, tânărul a avut un nou acces de furie şi a aruncat o tastatură pe jos şi a lovit un calculator. 

 

La faţa locului au venit din nou agenţii de la Ekipa, dar şi echipaje de la poliţie şi jandarmerie. După ce a fost audiat din nou, poliţiştii au luat decizia de a nu-l mai elibera şi l-au internat în secţia de psihiatrie de la Burdujeni. (Sursa: Monitorul de Suceava)


 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Jandarmi de la Botoșani avansați astăzi în grad

Redacția Botoșăneanul

Aug 01, 2025

Pirați auto amendați și scoși din trafic de polițiști

Redacția Botoșăneanul

Aug 01, 2025