Circ la Zona Metropolitană şi pe salariaţi: Peştele de la cap se  împute

 

După un prim Consiliu de Administraţie al Zonei Metropolitane (ZM) care a fost dus în derizoriu de cei care au convocat şedinţa, pare-se că lucrurile s-au împotmolit şi la partea de recrutare a aparatului tehnic, respectiv a salariaţilor care vor lucra efectiv la ducerea la îndeplinire a obiectivelor pentru dezvoltarea acestei structuri.

Şedinţa CA-ului de la Zona Metropolitană a încins spiritele în sala de şedinţe a Consiliului Local după ce consilierii PNL şi PDL au atacat anumite puncte de pe ordinea de zi, pornind de la revocarea cenzorului până la aprobarea extinderii Zonei cu încă patru comune. Mai mult decât atât, şedinţa care ar fi trebuit să fie prezidată de preşedintele Ovidiu Portariuc a fost condusă de Cristian Ţebecailo care nici măcar nu ar fi avut voie să ia loc la masa de dezbateri, neavând nici un rol în această structură cu rol decizional.
[[banner]]
După şedinţa de CA a fost convocat un consiliu director pentru stabilirea vicepreşedintelui Zonei Metropolitane dar şi pentru ca Ovidiu Portariuc să semneze dispoziţia prin care Cătălin Olaru a devenit oficial directorul ZM.
Ulterior cei prezenţi au cerut detalii despre modul în care se va proceda la recrutarea personalului care va lucra efectiv în cadrul ZM la întocmirea de proiecte. Unul dintre primarii prezenţi a propus ca aparatul tehnic să fie format din reprezentanţi ai fiecărei administraţii publice în parte, pentru „o mai bună colaborare”, situaţie care ar duce la o politizare de 100% a acestei forme asociative.

 „Eu cred că fiecare administraţie publică locală ar trebui să aibă câte un reprezentant. Dorim ca să colaborăm”, a comentat Gheorghe Iacob, primarul comunei Răchiţi.
Primarul Ovidiu Portariuc a menţionat în primă fază că directorul ZM va fi cel care îşi va recruta echipa iar ulterior a oferit şansa ca fiecare primărie să facă propuneri. „Eu aştept propuneri din partea dv. le analizez, vedem în funcţie de pregătirea acestor persoane dacă sunt competente…”, a spus Ovidiu Portariuc.
„Cine hotărăşte dacă sunt competente sau nu?”, a intervenit în discuţie primăriţa de Mihai Eminescu, Aneta Gireadă. „Prin statut numirea o face preşedintele Zonei”, i-a replicat primarul.

Răspunsul nu i-a fost pe plac primăriţei care a fost prezentă şi la şedinţa CA a Zonei Metropolitane şi care a ajuns la concluzia că: „Ceva merge strâmb, eu nu am treabă cu alianţa dar ceva merge strâmb, se spune că peştele de la cap se împute”.
Ovidiu Portariuc a făcut un apel la linişte măcar în consiliul director. „Cred că ar trebui să depăşim astfel de situaţii cum au fost cele din cadrul Consiliului de Administraţie” şi le-a solicitat primarilor prezenţi să colaboreze pentru ca structura nou înfiinţată să se poată dezvolta în interesul comunităţii.
CITEŞTE:
Pila lui Portariuc a devenit oficial director la Zona Metropolitană


Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare