Clădirea din municipiul Botoșani care a fost cândva sală de teatru 

Între numeroasele clădiri cu valoare de monument de arhitectură din Botoşani se află şi Casa Sommer, de pe Strada 1 Decembrie 1918. 

 

Clădirea a fost ridicată la mijlocul secolului al XIX-lea şi are un stil arhitectural eclectic, de inspiraţie romantică.

 

Asemenea mai multor case din perimetrul în care se află, construcţia a avut dublă funcţiune, aceea de spaţiu comercial şi de locuinţă. Proprietarul ei a fost Hirsch Sommer, iar imobilul a fost folosit şi ca sală de spectacol. 

 

Astfel, clădirea a adăpostit timp de câţiva ani, o sală de teatru, în care au dat spectacole trupe cunoscute ale timpului - fraţii Vlădicescu şi Matei Millo, Costache Nottara, precum și trupa de actori condusă de Mihail Pascaly, din care făcea parte și Mihai Eminescu în calitate de sufleur.

În anul 1860-1865, trupele de teatru din Germania, Rusia sau Teatrul Naţional din Bucureşti deveniseră o obişnuinţă la Botoşani. Odată cu ridicarea Teatrului „Mihai Eminescu” în 1914 de o elită botoşăneană tot mai avidă de cultură, zilele de glorie ale teatrului la Casa Sommer s-au încheiat.

Ulterior, membrii familiei Sommer au dispărut ca prin minune odată cu teatrul.

În această clădire a funcționat o perioadă scurtă de timp și Cinematograful “Clasic”.

 

Sursa – Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Botoșani

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

Jandarmi de la Botoșani avansați astăzi în grad

Redacția Botoșăneanul

Aug 01, 2025

Pirați auto amendați și scoși din trafic de polițiști

Redacția Botoșăneanul

Aug 01, 2025