CLIPE de groază în municipiu, un tânăr și-a scos arma și a amenințat doi bărbați, unul aruncase gunoi pe jos

Respectivul tânăr a fost imediat identificat și amendat de oamenii legii. 

 

La data de 11 noiembrie 2018 un bărbat de 31 de ani din municipiul Botoşani  a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că în timp ce se afla pe strada Vârnav ar fi fost ameninţat de un tânăr cu o armă, fără a putea preciza tipul acesteia.

 

Cu ocazia cercetărilor efectuate a rezultat faptul că la aceeaşi dată, bărbatul a atenţionat un tânăr care aruncase pe jos un ambalaj iar acesta a scos o armă din buzunarul hainei şi a îndreptat-o către el, provocându-i o stare de temere.

 

Echipajul de poliţie ajuns la locul solicitării a identificat un tânăr de 19 ani, din municipiul Botoşani, ce avea asupra sa o replică de airsoft, care a fost ridicată de către poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase în vederea continuării cercetărilor.

 

În acest context, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că replica respectivă nu face parte din categoria armelor supuse autorizării conform prevederilor Legii 295/2004. Tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.

 

Totodată, pe numele său a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ameninţare, în vederea luării măsurilor legale.

 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Abonament Botosaneanul

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare