Consiliul Județean are peste 300.000 lei de dat, dar n-are cui

Sesiunea a doua de acordare a fondurilor nerambursabile din fondurile Consiliului Județean Botoșani a început pe data de 9 iunie 2015, când s-a dat startul depunerii proiectelor.

 

Sesiunea a fost votată în plenul ședinței de Consiliu Județean de pe data de 28 mai 2015, și le dă ocazia organizațiilor nonprofit de interes județean, în domeniile cultură, educație și sport care nu s-au înscris în prima etapă, să-și depună proiectele.

Din peste un milion de lei, suma totală acordată de CJ, sunt puse la dispoziție aproape 110.000 lei pentru cultură și educație și 214.020 lei pentru sport. Fondurile au rămas nealocate după ce multe dintre organizațiile care s-au arătat interesate în prima sesiune, au fost descalificate, multe din propria neglijență.

Am avut unele dosare deloc pregătite, de pildă, ni s-au cerut într-unul piese de mobilier, scaune, laptopuri, ori noi acesta nu este proiect”, a declarat Gheorghe Sorescu, președinte al CJ Botoșani.

Au existat în prima sesiune asociații respinse din cauza faptului că nu au făcut dovada unui sediu ori din cauza faptului că nu aveau achitate taxele la bugetul local. Pe domeniul sport au fost acceptate patru proiecte în valoare totală de 885.980 lei și nouă proiecte pe domeniile cultură și educație, cu o sumă totală de 90.985 lei.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:41240:Deschide și CJ-ul robinetul cu bani pentru ONG-uri : DOCUMENT ]]

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare