Covorul asfaltic promis ”parlamentar" pe Botoșani – Dorohoi, covor de gropi și petice – GALERIE FOTO

Petec lângă petec, groapă lângă groapă, cam așa arată o bună parte a drumului Botoșani – Dorohoi la aproape trei luni după promisiunile făcute de deputatul Andrei Dolineaschi privind asfaltarea uneia dintre cele mai circulate șosele ale județului.

 

Pe 3 aprilie, președintele PSD Botoșani anunța că în bugetul pe acest an al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) s-au inclus 7 milioane de lei pentru asfaltarea drumului Cucorăni – Dealu Mare. Era vorba de o distanță de 17,7 km pe care se promitea un covor asfaltic de 6 cm. A trecut primăvara, s-a dus aproape și prima lună de vară, iar singurele intervenții de care are parte drumul Botoșani – Dorohoi sunt același cu care ne-am obişnuit de decenii: se astupă câteva gropi. Iar operațiunea repetată an de an a făcut ca, pe anumite porțiuni, șoseaua să aibă la propriu petec lângă petec, șoferii fiind nevoiți să facă adevărate slalomuri.

Săptămâna trecută o mulțime de gropi erau decapate și acoperite doar cu piatră, în timp ce un buldozer cu semnele de circulație aferente se odihnea într-o curte. Întrebat la începutul lunii iunie de ce nu se asflatează și tot ce peticește pe amintita șosea, deputatul Andrei Dolineaschi spunea că durează procedurile de achiziție publică. Pe 3 aprilie afirma că s-au alocat fonduri pentru asfaltare în urma discuțiilor repetate pe care le-a avut cu Narcis Neaga, directorul general al CNADNR. (S.B.)

[[galerie-foto]]

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:40453:Toate drumurile duc la Dorohoi! Asfaltări pe zeci de kilometri către al doilea municipiu al județului ]]

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare