O zi obișnuită de luni la locul de muncă, s-a lăsat cu o vizită la medic pentru un bărbat din Botoșani, după ce i s-a făcut rău și a fost preluat cu un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Constantin C., de 38 de ani, lucrează la un service auto din municipiu și a început săptămâna în forță, ca de fiecare dată. La puțin timp de când a ajuns la muncă, însă, a început să fie cuprins de o stare de rău general, și în cele din urmă a fost nevoit să apeleze la ajutorul ambulanței pentru a-l transporta la spital.
Acesta a ajuns luni, 15 iunie 2015, în jurul orei 9:00, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean „Mavromati”, unde medicii i-au acordat primele îngrijiri medicale și îl țin sub observație pentru a vedea de ce natură au fost cauzele stării de leșin.
(C.B.)