„Am renunțat la o grădiniță care funcționa aici dar, în paralel reabilităm alta. În acest moment pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice avem o licitație pentru reabilitarea grădiniței nr. 8 care este pe strada Săvenilor și care va putea prelua o parte dintre copiii pe care-i avem în municipiul Botoșani. Consider că este un ajutor pentru societatea noastră pentru că este o zicală care zice «cu cât ești mai bogat trebuie să ai o masă mai mare, nu un gard mai înalt». Iată, ne deschidem către societate și oferim servicii sociale către cei aflați în situații nefericite”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
&
„Cu ocazia mutării în acest sediu nou vom putea să ne deschidem și noi mai mult către societate. Este foarte adevărat că asistența medicală comunitară presupune foarte multă muncă de teren. Asistenții comunitari și asistenții medicali sanitari în jur de 60% din timp și-l petrec pe teren. Dar cu această ocazie cum putea să aducemși beneficiarii mai aproape de noi, să beneficieze de servicii educaționale, socio-medicale și sprijin pentru formarea profesională. Activitatea centrelor comunitare integrate este la început, trebuie să fim un model de bune practici pentru județul Botoșani pentru că nu sunt foarte multe astfel de centre în județul Botoșani”,
Dorin Burlacu, director Direcția de Asistență Socială (DAS) Botoșani

NOAPTEA TRECUTĂ : Pagube însemnate după ce o gospodărie a fost mistuită de flăcări
Redacția Botoșăneanul
Feb 10, 2025
Ilinca își dorește o viață normală: Un viitor fără dureri costă 28.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
Feb 10, 2025
Tone de furaje au ars într-o localitate din Botoșani într-un incendiu provocat intenționat
Redacția Botoșăneanul
Feb 10, 2025
Ministrul Educației respinge interzicerea telefoanelor în școli și propune o altă soluție
Redacția Botoșăneanul
Feb 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile